
"Cerurile pot fi pentru ei (tineret) un manual de studiu, din care pot învăţa lecţii de un interes foarte intens. Luna şi stelele pot fi însoţitorii lor, vorbindu-le în limbajul cel mai elocvent despre iubirea lui Dumnezeu." (YI 25 oct. 1900)
Dumnezeu invită pe profesori să privească cerurile şi să studieze lucrările lui Dumnezeu din natură (Ps. 19,1-3). Să nu înscriem noi în memorie lecţiile pe care ni le dă natura? Să nu deschidem noi ochii simţurilor noastre şi să absorbim lucrurile frumoase ale lui Dumnezeu? Am face bine dacă am citi adesea psalmul 19 ca să putem înţelege, cum Domnul leagă legea Sa cu lucrările create de El…
Noi trebuie să contemplăm minunatele lucrări ale lui Dumnezeu, şi să povestim copiilor noştri ceea ce am învăţat din ele, pentru a-i conduce să vadă iscusinţa Lui, puterea Lui, grandoarea Lui în lucrurile create de El.
Ce Dumnezeu e Dumnezeul nostru! El domneşte peste împărăţia Lui cu atenţie şi grijă, şi a construit o împrejmuire – Cele Zece Porunci - în jurul supuşilor Săi, pentru a-i feri de abateri. Cerând ascultare faţă de legile împărăţiei Sale, Dumnezeu dă poporului Său sănătate şi fericire, pace şi bucurie. El îi învaţă că desăvârşirea de caracter pe care El o cere poate fi obţinută prin cunoaşterea de aproape a Cuvântului Său. Psalmistul declară: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”. (MS 96,. 1899)
"Dacă persoanele frivole şi căutătoare de plăceri ar îngădui minţii lor să se ocupe de cele reale şi adevărate, inima nu poate decât să fie umplută de respect şi ei vor adora pe Dumnezeul naturii. Studiul caracterului lui Dumnezeu aşa cum e descoperit în lucrurile create de El va deschide un câmp de cugetare care va atrage mintea şi o va îndepărta de la plăcerile de rând, enervante. Cunoaşterea lucrărilor şi căilor lui Dumnezeu noi nu putem decât să începem a o căpăta în lumea acesta; studiul va dura în decursul veşniciei." (YI, 6 mai 1897)
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
Ellen G. White despre studierea astronomiei
Publicat de claudiuracu la 22:03 0 comentarii
Etichete: Iubirea lui Dumnezeu, lectii
marți, 4 ianuarie 2011
Texte biblice ce vorbesc despre astre
Am fost uimit să descopăr că Biblia vorbeşte mult despre astre. Iată în continuare câteva exemple:
- Genesa 1:14 „Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;"
- Iov 9:9 „El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele şi stelele din ţinuturile de miazăzi."
- Iov 22:12 „Nu este Dumnezeu sus în ceruri? Priveşte vârful stelelor, ce înalt este!"
- Iov 26:13 „Suflarea Lui înseninează cerul, mâna Lui străpunge şarpele fugar."
- Iov 38:32 „Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului şi tu cârmuieşti Ursul mare cu puii lui?"
- Psalmul 19:1 „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui."
- Psalmul 139:7-10 „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca."
- Isaia 40:22 „El şade deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o maramă subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el."
- Ieremia 10:2 „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor şi nu vă temeţi de semnele cerului, pentru că neamurile se tem de ele"
- Daniel 12:3 „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci."
- Ioel 2:31-32 „soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi pe care-i va chema Domnul."
- Amos 5:8 „El a făcut Cloşca cu pui şi Orionul, El preface întunericul în zori, iar ziua în noapte neagră; El cheamă apele mării şi le varsă pe faţa pământului: Domnul este numele Lui."
- Matei 2:9-11 „După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă."
- Matei 5:45 „ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi."
- Matei 13:43 „Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă."
- Matei 24:35 „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece."
- 2 Petru 1:19 „Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre."
- Apocalipsa 22:16 „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă."
Publicat de claudiuracu la 23:42 0 comentarii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)